Fanii Craiovei, cu „ochii în soare”! Surse: multe bilete pentru returul finalei Cupei EHF s-au dus la regii de partid. „Dacă am fi jucat pe stadion, nu ar fi ajuns bilete pentru toată lumea”. Preț de 10 ori mai mare pe piața neagră

Redactor:
Marius Hutu
Fanii Craiovei, cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova „fierbe” în aceste zile și nu pentru fotbal, ci pentru handbal. Vineri, echipa locală SCM dispută manșa retur cu Kristiansand (Norvegia), contând pentru finala Cupei EHF. Echipa pregătită de Bogdan Burcea are de refăcut un handicap de patru goluri după primele 60 de minute dipsutate în Norvegia (scor 22-26) și „toată” Craiova vrea să asiste la un posibil succes de poveste.

Marți s-au pus în vânzare biletele la această finală și, bineînțeles, casele au fost luate cu asalt. Au fost oameni care s-au așezat la rând încă de azi-noapte. La ora deschiderii caselor de bilete, la coadă erau deja câteva sute bune de oameni și bineînțeles că au apărut și momentele tensionate, obișnuite pentru astfel de situații. Fiecare persoană a avut dreptul la maximum două bilete, motiv de supărare pentru cei care au fost în față. Frustrarea a fost mare în momentul în care s-a anunțat că nu mai sunt bilete. Mulți oameni au rămas cu „ochii în soare”. La vânzare au fost scoase doar câteva sute de bilete, în condițiile în care capacitatea sălii este de 4.000 de locuri. Surse ProSport susțin că multe bilete s-au distribuite la regii de partid din localitate!

„Ne pare rău pentru situația apărută, știam că nu vom putea mulțumi pe toată lumea. Cererea a fost uriașă, probabil că și dacă am fi jucat pe stadionul de fotbal, nu ar fi ajuns bilete pentru toată lumea. Prioritare au fost sportivele și familiile acestora. Apoi, au fost cele trei galerii organizate și suporterii care au cheltuit bani pentru a fi alături de fete la meciul din Norvegia. Așa ni s-a impus. De asemenea, a fost necesar să păstrăm bilete pentru EHF și pentru echipa oaspete, chiar dacă nici până la ora asta nu ne-au confirmat că vin cu suporteri”, a declarat Cristi Mitricof, director Sala Polivalentă Craiova, conform sportuldoljean.ro.

La scurt timp după ce au fost epuizate, bilete au apărut și pe piața neagră. Pe OLX în acest moment un bilet se vinde cu 350 de lei, adică de aproape 12 ori mai mult decât prețul oficial al acestuia.

SCM Craiova încearcă să câștige Cupa EHF în premieră în istoria clubului. Nicio altă formație din Bănie nu a mai ajuns până într-o finală de cupă europeană, la jocuri de echipă. Partida reetur se desfășoară vineri – 11 mai, cu începere de la ora 19:30, și va fi urmărită la TV pe posturile Telekom Sport și Digi Sport.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×